Sambata de la ora 18, 80 REMEMBER la RRM Student FM

Va invit la o calatorie in timp, mai precis in deceniul 8 al secolului trecut. De ce anii 80? Pentru ca putinor decenii din istoria recenta a Omenirii le-a fost dat sa fie atat de pline. Muzica exceptionala, descoperiri miraculoase, cuceriri ale tehnicii si asa mai departe. Toate intamplarile anilor 80 ce au marcat intr-un fel sau altul istoria lumii vor fi aduse in discutie in aceasta emisiune, editie de editie, numai pe 103 cu 4 FM. Si evident, pe blog!

vineri, 29 mai 2009

Canalul Dunare - Marea Neagra, ctitorie comunista? Da! Si nu prea ...

Din fericire, nu multi dintre voi isi amintesc sa fi auzit sintagma “ctitorie a comunismului” cu propriile sale urechi si chestia asta sa nu faca parte din vreun banc post-decembrist. E bine ca-i asa insa, pe vremea mea insa, altfel stateau lucrurile. Si uite, ca aflu acum, la multi ani de la Revolutie ca treburi intamplate atunci, demult, n-au fost neaparat gandite de onor tovarasii ci doar preluate si transformate in ctitorii. Am trait si eu si multi altii cu senzatia ridicata la rang de “lasa-ma domne ca stiu eu mai bine” ca celebrul si atat de blamatul Canal Dunare Marea Neagra a fost asa … o chestie pe care tovarasul Ceausescu a visat-o intr-o noapte cu luna plina. Dar … e momentul la 80 Remember sa marturisesc ca desi stiam mai bine, nu stiam deloc bine. Planuri de a construi acest canal existau încă din secolul XIX. Încă de la alipirea Dobrogei la România, în 1878, a început a fi vehiculată ideea unui al patrulea braţ al Dunării, de data aceasta artificial, care să scurteze drumul către Marea Neagră. Condiţiile tehnice ale epocii făceau ca o astfel de realizare să fie extrem de dificilă şi costisitoare, aşa încât regele Carol I, realist, a refuzat să se implice în acest proiect. Ulterior, Carol al II-lea a cochetat şi el cu ideea Canalului, dar criza economică mondială şi apoi începutul celui de-al Doilea Război Mondial au făcut ca realizarea lui să fie amânată sine die. În 1949 a început construcţia Canalului, mulţi dintre muncitori fiind deţinuţi politici din închisorile comuniste. Lucrările au fost sistate în 1955 şi reluate abia în 1975. Si de data asta, n-aveau sa se mai opreasca decat la final, peste 9 ani, cand in sfarsit devenea ctitorie. Iar chestia asta s-a intamplat intr-o sambata. Mai precis sâmbătă, 26 mai 1984, cand Canalul a fost inaugurat de către Nicolae Ceauşescu. Si daca e sa transformam Canalul Dunare Marea Neagra in date, fiti pregatiti sa fiti uimiti. S-au excavat circa 300 milioane mc de pamant, adica mai mult cu 25 milioane decât la Canalul Suez şi cu 140 milioane mai mult decât la Canalul Panama şi s-au turnat 3,6 milioane mc de betoane. Si ne apropiem de finalul povestii cand vine firesc intrebarea, ca-n reclama, "Cat e Canalul? Cat e Canalul?" Pai, potrivit datelor din acea vreme, construirea Canalului a necesitat o investiţie de circa 2 miliarde de dolari. Si tot ca-n reclama, parca va aud raspunzand "Scump domne scump!" Si nici nu stiti cata dreptate aveti pentru ca socoteala de la planseta nu s-a potrivit deloc cu socoteala de la fata locului, adica de pe Canal. Si asta ca pentru ca, estimările iniţiale prevedeau recuperarea investiţiei în 50 de ani. Si asta suna frumos. Atata doar ca real vorbind, exploatarea canalului aduce venituri anuale de circa 3 milioane de euro, ceea ce presupune o durată de recuperare a investiţiei de peste 600 de ani.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu