Startul in revolutiile anticomuniste - Polonia

Toamna Natiunilor sau Toamna lui '89 a marcat un moment istoric de mare insemnatate pentru intreaga omenire: caderea comunismului in Europa - primul pas care a dus la colapsul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) si, implicit, la sfarsitul celei mai tensionate perioade din istorie: Razboiul Rece. Tarile din Europa Centrala si de Est, care erau conduse de regimuri comuniste, au pornit un val revolutionar, produs in mare parte fara violenta si varsare de sange, rasturnand sistemele totalitare. Polonia a dat startul revolutiei anticomuniste, fiind un model de lupta pasnica impotriva sistemului. Polonezii au fost singurii care au contestat în mod repetat regimul comunist, organizând revoluţii importante în 1956, 1968, 1970, 1976 şi în 1980. Solidaritatea, ultima din aceste provocări, a fost o alternativă mai credibilă pentru comunism decât orice altă mişcare din Europa Centrală. Influenţa sa în regiune a fost imensă, chiar şi după ce generalul Wojciech Jaruzelski a ordonat aducerea tancurilor şi a brigăzilor poliţieneşti mobile, instaurând legea marţială la data de 13 decembrie 1981. Drept rezultat al experimentului Solidaritatea, în Polonia au apărut mult mai mulţi oameni cu experienţă în activismul politic independent decât în oricare altă parte, procentul crescând aici poate chiar cu 100%. Sindicatul "Solidaritatea", condus de electricianul Lech Walesa a devenit in timp o forta politica. Chiar daca membrii ei au fost vanati de autoritati, organizatia a rezistat cu sprijinul Bisericii Catolice.Cert este ca la alegerile parlamentare din 4 iunie 1989, Solidaritatea a castigat 99% din locurile din legislative, fapt care a dus la constituirea primului guvern democratic din cadrul blocului tarilor comuniste in septembrie 1989. Walesa a devenit presedintele Poloniei, fiind unul dintre simbolurile actuale ale luptei anticomuniste, el fiind de altfel laureat al Premiului Nobel pentru Pace in 1983.

Schimbarea la fata a Ungariei - I

Putem spune că Ungaria a avut parte de cea mai liniştită şi fructuoasă revoluţie dintre toate statele vecine din lagărul sovietic. Pe de o parte ea a beneficiat de o opozitie puternică care s-a constituit în diferite partide: Alianţa Tinerilor Democraţi (FIDESZ), Forumul Democrat Maghiar, Alianţa liber democrată . Al doilea factor determinant au fost schimbările la vârful partidului comunist ungar.Conducerea partidului comunist ungar se vede obligată să facă din ce în ce mai multe concesii forţelor de opoziţie, “fiind pusă chiar în situaţia de a negocia cu aceste forţe căi şi modalităţi de guvernare a ţării împreună” . Iniţial, Parlamentul adoptă un proiect de revizuire a Constituţiei considerat, pe moment, apogeul reformei politice În proiect erau trecute idea creării postului de preşedinte al republicii ales prin vot universal (desprins astfel de sub tutela partidului). În fine, la mijlocul lunii aprilie are loc o remaniere drastică a Biroului Politic, ocazie cu care poziţia reformatorilor din elita partidului – noţiune inexistentă, spre exemplu, în partidul comunist din România – se întăresc considerabil.

Schimbarea la fata a Ungariei - II

Momentul de răscruce al revoluţiei maghiare îl reprezintă data de 16 iunie 1989, când au avut loc evenimentele pentru reînhumarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Imre Nagy şi colaboratoriilor săi condamanţi şi executaţi pentru rolul jucat în evenimentele din 1956. Aproximativ 200 000 de persoane participă la festivităţi precum şi reprezentanţii instituţiilor de bază din Ungaria. Ceremonia are efectul pe care l-a avut vizita Papei în Polonia în vara lui 1979. După acest eveniment, regimul este golit de orice legitimitate iar transformăriile politice, economice şi sociale vor găsi un sprijin tot mai puternic în statele occidentale. Conducerea Ungariei a invitat la Budapesta reprezentanţii exilului românesc pantru a participa la funerariile vcitimelor represiunii din 1956. Cu acest prilej a fost adoptată Declaraţia de la Budapesta din 16 iunie, în care se stipula că Transilvania era un spaţiu de coplementaritate, în cadrul căruia dreptul de reprezentare politică autonomă trebuia garantat. Evenimentele reformiste din Ungaria au atras atenţia celorlalte state socialiste care doreau să urmeze acelaşi drum dar erau împiedecate de liderii conservatori aflaţi la conducerea partidului comunist. Cel mai mare ecou pe care masa rotundă din Ungaria l-a produs a fost în RDG.

Schimbarea la fata a Ungariei - III

Începând cu 2 mai, Ungaria produce o surpriză planetară prin ridicarea – în egală măsură simbolică şi pragmatică – a sârmei ghimpate de la graniţa cu Austria. Ceea ce va urma devenea previzibil: un adevărat exod a germanilor spre RDG via Ungaria. Acest lucru a devenit oficial începând cu seara zilei de 11 septembrie când ministrul de externe al Ungariei, Gyula Horn a făcut publică rezolvarea situaţiei refugiaţiilor est-germani din Ungaria. El declara că posesorii de paşapoarte est-germane pot pleca din Ungaria în orice direcţie vor. Explicaţia pentru acest gest era că “Unagria nu mai poate tolera situaţia existentă, ea punând în pericol securitatea graniţelor ungare în actuala stare de dezordine şi indisciplină ce domneşte la frontieră” . La această soluţie, cancelarul Heltmut Kohl a avut o reacţie extreme de relevantă. El considera că ceea ce a făcut Ungaria pentru germani nu va fi uitat niciodată. Pe 26 noiembrie, populaţia a fost chemată la referendum să-şi spună cuvântul asupra a patru chestiuni: menţinerea gărzilor muncitoreşti, desfinţarea celulelor comuniste la locul de muncă, contabilizarea bunurilor partidului şi preluarea lor de către stat şi desfăşurarea alegerilor prezindenţiale la 7 iuanuarie 1990. Peste 95% din cei prezenţi la vot s-au pronunţat pentru desfinţarea celulelor comuniste la locul de muncă şi a gărzilor muncitoreşti, contabilizarea bunurilor partidului . La 21 decembrie, când Ceauşescu ţine ultimul discurs în faţa mulţimii, Adunarea Naţională votează la Budepesta dizolvarea sa şi organizarea de alegeri libere pentru 25 martie 1990. Putem conchide că revoluţia antisocialistă din Ungaria s-a caracterizat printr-o lipsă a manifestaţiilor de stradă violente de orice fel, ceea ce face cazul Ungariei diferit de cel al Poloniei. Cazul maghiar de revoluţie rămîne, de asemenea, primul care a demonstrat posibilitatea concretă a folosirii alegeriilor libere ca soluţie pentru abandonarea socialismului.

Caderea Zidului Berlinului - Partea I

Căderea Zidului Berlinului a fost primul pas către reunificarea Germaniei care s-a încheiat în mod oficial pe 3 octombrie 1990. Pe 23 august 1989, Ungaria comunistă a ridicat restricţiile de frontieră la graniţa cu Austria . În septembrie, mai mult de 13.000 de turişti est-germani din Ungaria trecuseră în Austria. În toamna anului 1989, în Germania Răsăriteană au avut loc demonstraţii de masă antiguvernamentale. Liderul est-german Erich Honecker a demisionat pe şi a fost înlocuit de Egon Krenz . Honecker prorocise în ianuarie acelaşi an că Zidul avea să mai stea în, picioare "încă 100 de ani" dacă niciuna dintre condiţiile care au generat construcţia lui nu avea să se schimbe. A greşit cu aproape 99 de ani.
Noul guvern a hotărât să permită est-berlinezilor să primească vize pentru a vizita Germania Occidentală. Günter Schabowski, ministrul german al propagandei, a avut sarcina să anunţe această hotărâre. El era în vacanţa cu ceva timp mai înainte şi nu a fost nici un moment foarte familiarizat cu noile prevederi. Pe 9 noiembrie 1989, ministrului i-a fost înmânată o notă care se spunea că le este permisă trecerea graniţei est-berlinezilor, dacă au viza legală, dar nu i-au fost date instrucţiuni mai detaliate. În mod normal, ar fi trebuit să treacă câteva zile până când să fie conceput un nou regulament care să fie, de asemenea, transmis trupelor de grăniceri. Schabowski nu a fost însă informat asupra acestor amănunte şi, după citirea sus-numitei note la conferinţa de presă, atunci când a fost întrebat când vor intra în vigoare noile prevederi, el a răspuns: "După câte ştiu eu, intră în vigoare imediat, chiar acum".
Zeci de mii de est-berlinezi au auzit în direct declaraţia lui Schabowski la televiziunea est-germană şi au luat cu asalt toate punctele de control, pretinzând să intre neopriţi în Berlinul Occidental. Grănicerii, depăşiţi numeric şi nedumeriţi, au dat numeroase telefoane superiorilor lor, dar, în scurtă vreme, a devenit clar că nu exista nicio posibilitate de stăvilire a mulţimilor de est-berlinezi fără folosirea armelor de foc. Cum nimeni nu dorea să-şi asume o asemenea responsabilitate, grănicerii au deschis barierele punctelor de trecere, lăsând mulţimea să treacă după un control sumar sau chiar fără de nicio formalitate. Mulţimile de est-berlinezi aflaţi în extaz au fost întâmpinate într-o atmosferă euforică de vecinii lor din vest, barurile din preajma graniţei făcând cinste noilor veniţi.

Caderea Zidului Berlinului - Partea II

Ziua de 9 noiembrie este astfel sărbătorită ca zi a Căderii Zidului. În zilele următoare, berlinezii au venit la Zid cu baroase pentru a smulge suveniruri, reuşind să dărâme porţiuni întregi ale barierei în acest timp. Aceşti oameni au câştigat porecla de "Mauerspechte" (ciocănitori de zid).
Regimul est-german a anunţat deschiderea a 10 noi puncte de trecere în următoarele săptămâni, inclusiv în anumite puncte simbolice . Mulţimi de ambele părţi ale frontierei au aşteptat la aceste puncte cu orele, ovaţionând buldozerele care redeschideau vechile străzi blocate. Fotografii făcute în aceste momente sunt în mod greşit etichetate "demontarea Zidului", deşi era vorba numai de construirea unor noi puncte de trecere, inclusiv pe a celui mai faimos punct de trecere, Poarta Branderburg. Vest-germanii şi est-berlinezii aveau permisiunea să călătorească liber începând din 23 decembrie. Până în acel moment au existat anumite restricţii: necesitatea obţinerii unei vize cu câteva zile mai înainte de efectuarea vizitei şi schimbarea în moneda est-germană a 25 de mărci vest-germane pentru fiecare zi de şedere în RDG. De aceea, est-germanii au călătorit "mai liber" decât cei vestici între 9 noiembrie şi 23 decembrie. Din punct de vedere tehnic, Zidul a mai fost păzit încă ceva vreme după 9 noiembrie. În primele săptrămâni, soldaţii est-germani au încercat să repare porţiunile distruse de "Mauerspechte". Până la urmă, aceste tentative au fost abandonate, grănicerii tolerând demolările şi trecerile "neautorizate" prin găurile făcute. Pe 13 iunie 1990, armata est-germană a început demolarea oficială a Zidului, iar pe 1 iulie, ziua în care Germania Răsăriteană a adoptat moneda vest-germană, toate punctele de control şi-au încetat existenţa, iar frontiera intergermană a devenit doar o amintire. Demontarea rămăşiţelor zidului a continuat să fie efectuată de militari şi a durat până în noiembrie . 1991. Au ramas în picioare numai câteva secţiuni scurte ale zidului şi câteva turnuri de pază pentru aducere-aminte.

Revolutia din Cehoslovacia - Partea I

Asemenea tuturor tarilor foste comuniste, Cehia si Slovacia au o istorie oficiala, care ignora evenimentele de culise, uneori mai importante decât ceea ce se petrece pe scena pentru stabilirea cursului evenimentelor. In manuale, faptele care au dus la prabusirea sistemului totalitar în fosta Cehoslovacie sunt prezentate într-o înlantuire prin care se explica de o maniera coerenta, credibila si, pâna la un punct, reala cum masiva ridicare populara a facut posibil imposibilul. Astfel, prin actiunea maselor, s-ar fi produs dislocarea structurilor de putere comuniste de obedienta moscovita, în conditiile în care în tara existau stationate masive trupe sovietice. Oricum am analiza aceasta factologie politica oficiala nu vom fi în masura sa întelegem niciodata cum doar într-o luna si jumatate a fost posibil sa se prabuseasca o lume ce parea încremenita în vesnicie. Numai ca si în acest caz astazi suntem în masura sa stim, daca nu tot, oricum mai mult decât s-a dorit sa se afle…
In varianta clasica, buna pentru poeti si manuale, lucrurile au stat in felul urmator: la 17 noiembrie 1989, Ziua Internationala a Studentilor, dupa o ceremonie comemorativa la Cimitirul Visehrad, aproximativ 15.000 de studenti, dar si alti cetateni, care în ultimele zile îsi facusera obiceiul sa demonstreze împotriva regimului, se deplaseaza spre centrul Pragai, loc simbolic al trecutelor manifestatii comuniste de amploare. Pe fundalul unor ciocniri cu fortele de ordine, atmosfera se tensioneaza, au loc încaierari violente, se folosesc arme de foc, peste 500 de manifestanti sunt raniti, iar unul, Martin Smíd, despre care se spunea ca este student la medicina, cade ucis. Vestea se raspândeste fulgerator, provocând ridicarea în masa a cehilor si slovacilor, care în scurt timp va cuprinde întreaga tara.Pe 19 noiembrie, Forul Civic în Cehia si Publicul Împotriva Violentei în Slovacia devin vocea tuturor protestatarilor; cele doua încearca dialogul cu puterea comunista. În fata presiunii, la 24 noiembrie 1989, secretarul general al Partidului Comunist Cehoslovac, Milos Jakes, este nevoit sa demisioneze. La 27 noiembrie 1989, pe tot cuprinsul tarii are loc o greva generala de doua ore în toate sectoarele economiei, fapt ce obliga Partidul Comunist ca pe 28 noiembrie 1989 sa accepte si sa înceapa negocieri cu Forumul Civic. Din acest moment, evenimentele intra în linie dreapta.

Revolutia din Cehoslovacia - Partea II

Pe 29 noiembrie, este abolit articolul din Constitutie care prevedea monopolul partidului comunist, iar la 5 decembrie 1989, sârma ghimpata de la granita cu Austria si Germania este îndepartata. Este sfârsitul, marcat prin demisia secretarului general al partidului comunist Gustáv Husák si desemnarea în aceeasi zi (10 decembrie) a unui guvern federal condus de Marián Calfa, primul guvern necomunist de dupa 1948.La 28 decembrie, Alexander Dubcek este ales presedinte al Parlamentului, iar pe 29 decembrie 1989, Václav Havel devine presedintele Cehoslovaciei. Informatii recente dovedesc, insa, ca, spre sfârsitul anului 1988, un grup de demnitari comunisti reformisti au stabilit contacte cu Mihail Gorbaciov, care însa i-a îndreptat spre KGB, care la rându-i i-a pus în legatura cu seful Serviciului Secret Cehoslovac . Acesta avea deja o puternica retea în interiorul cadrelor opozitiei din Cehoslovacia pe care a folosit-o pe tot parcursul anului 1989 pentru radicalizarea si coordonarea actiunilor antistatale. În luna noiembrie s-a considerat ca operatia „revolutia de catifea“ putea începe si, ca urmare, seful suprem al KGB, Vladimir Kriucikov, îl trimite de la Moscova la Praga pe adjunctul sau, pentru ca împreuna cu seful rezidentei KGB de aici, si cu seful Securitatii cehoslovace, sa coordoneze si sa supravegheze desfasurarea evenimentelor. Totodata, în preajma zilei de 17 noiembrie 1989, în capitala cehoslovaca au sosit câteva avioane cu „trupe de revolutionari“, adica „turisti“ sovietici din formatiunile de agenti profesionisti ai Serviciului Secret al Armatei Sovietice , care s-au amestecat printre demonstranti. Când pe 17 noiembrie 1989 tânarul Martin Smíd, aflat în fruntea coloanei de manifestanti care revenea de la procesiunea din Cimitirul Visehrad, este ucis, se spune ca a fost doborât de gloantele Militiei. Vestile sunt contradictorii, altii sustinand ca „a fost omorât în bataie“. Nimeni nu stia exact pentru ca nimeni nu ii vazuse pe ucigasi. Un grup de revolutionari aflati în preajma sa l-a acoperit cu un steag si l-a ridicat pe brate, într-un gest simbolic ce a facut imediat înconjurul planetei, si a avut darul sa ridice, într-un val de mânie populara, toti cetatenii Cehoslovaciei. Reporterii occidentali din Praga fac investigatii pentru a afla mai mult despre identitatea eroului si afla ca în Capitala erau doi tineri care purtau numele Martin Smíd. Unul care nu se aflase si nu se afla în Praga în vremea tumultului revolutionar si altul care îi întâmpina în pragul casei viu si nevatamat. Mai mult chiar, acesta din urma este adus de oficialitati la televiziune pentru a se adresa tarii, în speranta unei iluzorii detensionari a situatiei. Era prea târziu însa. Revolutia nu mai putea fi oprita. Efectul scontat al diversiunii se împlinise.

Adevarul despre Martin Smíd

Momentul Martin Smíd s-a dovedit ulterior a fi fost un scenariu îndelung elaborat de KGB si îndeaproape executat si monitorizat de rezidenta sa de la Praga, când însusi generalul Alois Lorenc, seful Securitatii cehoslovace, s-a aflat în preajma în momentul „uciderii“ tânarului manifestant. În ultima vreme au aparut dovezi care confirma chiar ca la 17 noiembrie 1989, acesta, împreuna cu generalul Teslenko, ar fi fost la comanda directa a actiunilor de represiune din Piata Wenceslas carora le-au imprimat un caracter deosebit de brutal, scontând tocmai pe o contrareactie de amploare din partea populatiei. În realitate, Martin Smid a fost doar identitatea împrumutata de un locotenent de Securitate infiltrat între demonstranti ca provocator si manipulator în rol de revolutionar, cu misiunea de a deveni martir ucis de fortele de represiune. De fapt, nimeni nu a murit. Locotenentul nefiind nici macar ranit, traieste si azi, având, probabil, sentimentul misiunii împlinite.În împrejurarile din ziua de 17 noiembrie, „montajul“ a functionat din plin: pseudo-Martin Smíd, într-un moment de recul al trupelor de interventie, a ramas întins pe caldarâm, simulând moartea, cei care l-au înfasurat în steag expunându-l multimii si, implicit, mass-media internationale erau securisti „revolutionari“, care l-au purtat pe brate foarte scurt timp, pâna când liniile Militiei s-au întrepatruns cu cele ale manifestantilor, moment în care si-a facut aparitia o ambulanta în care a fost introdusa victima. Odata scos din multime, ofiterul a revenit între ai sai si a fost consemnat într-un loc sigur. Mai multi agenti sub acoperire, care pozau în colegi ai studentului mort, au raspândit informatia ca el se numeste Martin Smíd si este student la medicina. Asa stând lucrurile si având în vedere realitatea din teren, nu putem decât subscrie observatiei temeinice a reputatului profesor si politolog Timothy Garton Ash facuta în urma unui interviu luat lui: „Acesta este unul dintre putinele cazuri în care în spatele unei teorii conspirationiste chiar gasesti o adevarata conspiratie“.

Bulgaria - Un nou inceput!

In Bulgaria, presedintele Todor Jivkov, un apropiat al Moscovei, a fost inlaturat de la putere fara violenta. Toata Europa era in focuri din cauza revolutiilor anticomuniste, iar o mare parte din minoritatea turca din Bulgaria a fugit in Turcia. Astfel, bulgarii au simtit o parte din reformele de la sfarsitul anilor '80 ale lui Gorbachiov, insa nu li s-au parut suficiente pentru evolutia spre democratie. Inlaturarea lui Jivkov in noiembrie 1989 nu a multumit populatia si pana la urma comunistii au renuntat la putere, in Bulgaria organizandu-se alegeri libere in iunie 1990. Totusi, castigatorii acestora au fost membrii Partidului Socialist Bulgar, care facusera parte din vechiul partid comunist. In Bulgaria, comunismul a fost inlaturat pasnic, insa a ramas intr-o forma restructurata in viata politica prin Partidul Socialist Bulgar. Comunismul a fost una dintre cele mai zguduitoare experiente traite de umanitate. El se regaseste in diferite forme si acum in anumite parti ale lumii, ca de exemplu in China, Coreea de Nord, Cuba si Venezuela. Revolutiile de la 1989 au demostrat faptul ca un astfel de sistem este incapabil sa se adapteze la cerintele societatii actuale si ca lupta pentru libertate isi gaseste intotdeauna mai devreme sau mai tarziu adepti.

Pace prin alcool - Partea I

In 1981, când USSR era încă o putere mondială, organizaţia „Pace prin alcool” cu sediul la Liverpool, a lansat o alternativă la forţa armată nucleară. Avand sloganul -„Băutură, nu joacă”-, asociatia a trimis o scrisoare deschisă tuturor membrilor parlamentari şi întregii prese, organizaţia sugerand saturarea poziţiilor ruse cu „suficientă vodcă astfel încât să se asigure că toţi militarii, de toate gradele, se vor îmbăta complet.” Această „armă chimică” ar putea fi livrată „sub forma unei sticle individuale, cu ajutorul unor paraşute mici, oferind astfel de lucru aviaţiei militare britanice”; deşi „ar exista o problemă tehnică în stabilirea aromelor potrivite pentru trupele ruseşti”, arma ar avea „avantajul de a nu se deteriora în timp”. Mai mult de atât, „daca va veni într-adevăr ziua când săbiile vor trebui transformate în fier de plug, atunci stocurile de vodcă ar putea fi folosite drept combustibil pentru tractoare.” Deşi Sunday Times, care a denumit-o „singura sugestie militară raţională pe care am auzit-o vreodată” cât şi Spectator s-au declarat în favoarea ei, reprezentanţii Campaniei pentru Dezarmare Nucleară au fost extrem de mâniaţi iar Ministerul de Externe a considerat ideea „intoxicantă”. Totuşi, parlamentarul Sir Philip Goodhart a observat cum, în Petrograd, slăbiciunea ruşilor faţă de votcă aproape că a distrus revoluţia din 1917. Marinarii de la baza navală Kronstadt au pătruns prin forţă în Palatul de Iarnă, unde au descoperit cantităţi imense de vodcă în pivniţe şi s-au îmbătat până şi-au pierdut cunoştinţa. Gardienii revoluţionari trimişi să-i trezească din beţie au ajuns în aceeaşi stare, şi aşa mai departe, până când se părea că bolşevicii nu mai dispun de soldaţi în stare să opereze. În timp, bucuria celor ameţiţi de alcool le-a fost spulberată de câteva persoane treze, care au avut ideea să inunde pivniţele cu apă şi astfel, revoluţia a fost salvată. Cel puţin aşa se povesteşte. Asa ca, poate ca ideea organizatiei Pace prin alcool nu era chiar atat de rea. Ramaneti pe 103 cu 4. Revenim cu restul povestii in cateva minute.

Pace prin alcool - Partea II

Ne-am intors cu Pace prin alcool, o organizatie din Liverpool care a venit, in deceniul 8 al secolului trecut, cu ideea de cotracarare prin vodka a pericolului nuclear reprezentat de Uniunea Sovietica in anii 80. Mai multe voci de la mijlocul anilor ‘80 sugerează că propunerea asociaţiei „Pace prin alcool” ar fi putut funcţiona. SOLDAŢII SOVIETICI AU DAT TANCURI ÎN SCHIMBUL VODCII, era titlul unui articol din ziarul Times din 5 august 1985, care descria modul cum soldaţii sovietici aflaţi în manevre în Cehoslovacia şi-au vândut tancul unui patron de bar pentru două lăzi de vodcă. Când militarii au fost găsiţi dormind două zile mai târziu, din tanc mai rămăsese doar carcasa – restul fusese vândut, în piese, pentru o nimica toată. Şi mai trist a fost articolul aparut in Times, pe 9 iulie 1986, conform căruia, după dezastrul nuclear de la Cernobîl, mii de de cetăţeni ruşi din regiune au crezut că dacă vor consuma cantităţi foarte mari de vodcă vor fi protejaţi împotriva radiaţiilor. În ceea ce-l priveşte pe Mihail Gorbaciov – autor al perestroika – soarta lui a fost mai mult ca sigur pecetluită de lipsa de popularitate pe care şi-a atras-o încercând să reducă, pe plan naţional, consumul de vodcă. Cursul oficial al vânzărilor de alcool în 1985 a condus la o asemenea creştere a producţiei ilegale, încât, până în 1988, zahărul devenise practic imposibil de obţinut aproape în toată fosta Uniune Sovietică.

Gafe prezidentiale - Ronald Reagan

Vorbeam la inceput de emisiune de gafe prezidentiale si cu siguranta v-ati gandit ce legatura exista intre anii 80 si presedintele, ma rog, fostul presedinte al statelor unite George Bush JR. Evident niciuna ... prezidentiala. Caci pe vremea cand George inca se mai inalta in sa si-si dadea palaria texana pe spate ca sa-si vada mai bine campurile petroliere si nici nu-si batea capul cum se scrie de fapt Afghanistan si care-i diferenta de fapt intre Iran si Irak, si nici nu-i fluturau pantofi jurnalistici pe la urechi, un alt presedinte, tot american insa mult mai carismatic, facea deliciul mass-media. Numele sau? Ronald Reagan. Dintre multele gafe prezidentiale, si slava domnului aveam de unde alege asa ca o sa mai vorbim despre asta, am ales una petrecuta in anul 1984… Preşedintele de atunci al Franţei, Francois Mitterrand, efectuează o vizită oficială în SUA, fiind primit de omologul său, Ronald Reagan. Oaspetele francez este primit în saloanele de la Casa Albă. După discuţiile oficiale, este timpul de a trece la masă. Cum o cere protocolul, musafirii aşteaptă, în picioare, sosirea în sala de mese a lui Francois Mitterrand, însoţit de doamna Reagan şi a lui Ronald Reagan care trebuie să o conducă la locul ei pe Daniele Mitterrand. Preşedintele francez şi First Lady sosesc fără probleme la locul lor. Ronald Reagan o duce după sine pe Daniele Mitterrand, care rămâne blocată. Cu gentileţe, el o încurajează să meargă. Invitaţii aşteaptă. Soţia preşedintelui francez însă nu se mişcă. Ea pronunţă în franceză câteva cuvinte care, în mod evident, Ronald Reagan nu le înţelege. Se anunţă un incident, sub o mulţime de perechi de ochi. Se apelează la un interpret, care dă fuga şi care îi traduce lui Reagan ce murmura Daniele Mitterrand: “Nu mă pot mişca, staţi pe rochia mea”!

Garry Kasparov - Vrajitorul tablei de sah

Pana acum ne-am concentrat atentia asupra jocurilor care solicita efortul fizic. Luam o mica pauza de la ele pentru a face loc si unui joc care are nevoie de foarte multa concentrare, un joc al mintii. Astazi avem onoarea de a vorbi despre Garry Kimovich Weinstein, cunoscut sub numele de Garry Kasparov. Acesta a fost unul dintre cei mai mari sahisti din lume si mai exact, ai anilor 80. Kasparov este scriitor, activist politic, iar multi au spus ca este cel mai mare jucator de sah al tuturor timpurilor. Kasparov a devenit in anul 1985 cel mai tanar campion de sah din lume si si-a pastrat titlul pana in 1993. Kasparov mai este cunoscut ca fiind primul campion al sahului care a pierdut in fata unui calculator. Aceasta infrangere a suferit-o in 1997, cand a pierdut in fata calculatorului Deep Blue. Printre rating-urile atinse de Kasparov se afla si acela de no.1 al lumii, din 1986 pana la retragerea sa din 2005. De asemenea mai detine cel mai mare punctaj de 2851 de puncte. A obtinut mai multe victorii consecutive in turneuri, dar si Oscaruri pentru sah. In 1984 a avut loc un mare Campionat de sah, in a carei finala au ajuns Garry Kasparov si Anatoli Karpov. Dupa 5 luni si 48 de meciuri, jocul a fost abandonat in circumstante controversate, cu Karpov conducand cu 5 la 3. Jocul s-a reluat la Campionatul Mondial din 1985, atunci cand Kasparov l-a invins pe Karpov. Si daca asta n-a fost de-ajuns, dupa aproape 25 de ani, Garry Kasparov l-a invins la Anatoli Karpov, la Valencia, pe data de 25 sepembrie a acestui an. Cei doi sahisti au jucat initial 4 partide semirapide incheiate cu 3-1 pentru Kasparov, iar apoi 8 de sah rapid, duel castigat de tot de Kasparov cu 6-2, in fata lui Karpov.

Blestemul seriei Poltergeist

Există un blestem abătut asupra protagoniştilor filmelor din seria “Poltergeist”, realizate în anii ‘80? Sunt cel puţin patru decese suspecte legate de peliculele “Poltergeist I”, “Poltergeist II”, “Poltergeist III”. În pofida zvonurilor, se pare, însă, că niciunul dintre acestea nu s-a datorat unor cauze supranaturale. Moartea violentă a celor patru foste personaje ale filmului sugera ideea că asupra lor s-ar fi abătut un blestem. Există însă şi mulţi sceptici ce contrazic aceasta ipoteza. Pe baza informaţiilor disponibile se poate concluziona că singura legătură existentă între cele patru decese a fost faptul că acestea s-au petrecut în circumstanţe anormale. O serie de zvonuri, potrivit cărora decesele ar fi survenit în platou, au fost, ulterior, contrazise. Altele sugerau că toţi actorii din distribuţie ar fi murit, fapt total neadevărat. Si totusi ... Vorbim de patru decese ce au avut cu adevarat loc iar primul s-a petrecut in 1982. DOMINIQUE DUNN, interpreta rolului surorii mai mari în primul film a fost ucisă de fostul său iubit, la scurt timp de la lansarea peliculei. Apreciată de cei din jurul său, actriţa părea în culmea fericirii. Ea murea lăsând în urmă o carieră promiţătoare, dragostea şi furia celor care o cunoscuseră. La o petrecere, l-a întâlnit pe John Thomas Sweenwey, fapt care avea să-i fie fatal. 1985. Era randul lui JULIAN BECK sa ne paraseasca. Interpretul “Spiritului Rău” în “Poltergeist II”, a murit de cancer la stomac. Decesul nu a fost însă suprinzător, deoarece boala fusese diagnosticată de la începutul anului 1984. Si povestea deceselor actorilor din seria Poltergeist merge mai departe cu un alt an tragic: 1987. WILL SAMPSON, cel ce a întruchipat “Spiritul cel Bun” în “Poltergeist II”, a murit în urma unui dublu transplant inima-plămâni. El era cunoscut în urma interpretării memorabile a rolului indianului mut din filmul “Zbor deasupra uni cuib de cuci”. Ultimul an negru pentru seria Poltergeist l-a reprezentat 1988. În toate cele trei filme ale seriei, Carol Anne, fetita din rolul principal a fost interpretată de Heather O’Rourke. Ea a murit pe 1 februarie 1988, în urma unei infecţii provocate de o ocluzie intestinală, ce a permis toxinelor să intre în organismul său. Iniţial, medicii credeau că fata suferea de gripă. Dar, 24 de ore mai târziu, ea murea pe masa de operaţie, în timp ce chirurgii încercau o salveze. Avea numai 12 ani.

Lumea lui Jimmy - Partea I

Lumea lui Jimmy. Sub acest titlu publica Washington Post la 28 septembrie 1980 un emotionant reportaj despre un baietel de culoare in varsta de 8 ani obligat de soarta sa se drogheze in suburbiile capitalei federale Washington. Semnatara articolului era Janet Cook, o tanara jurnalista de culoare care se alaturase nu cu mult timp in urma echipei de reporteri investigatori coordonati de celebrul Bob Woodward (cel care declansase alaturi de colegul sau Carl Bernstein celebra ancheta Watergate, ancheta ce dusese la destituirea presedintelui Nixon). Materialul lui Cook a fost recompensat un an mai tarziu cu cea mai inalta distinctie de presa din istoria lumii: Premiul Pulitzer. La cateva zile de la primirea fabulosului premiu, redactia Washington Post returneaza insa premiul, gest fara precedent in istoria de 64 de ani, pe atunci, a acestei distinctii. Imediat dupa publicarea materialului in Washington Post - una dintre cele mai credibile si mai longevive gazete americane -, s-a creat o adevarata plasa de umanitate in jurul cazului micutului Jimmy. Ca si in cazul atator altor materiale sociale de impact, o drama a unui singur om e mai zguduitoare decat drama unei intregi comunitati aflate in suferinta. Jimmy era prototipul copilului negru, obligat de un tata vitreg sa se drogheze ca sa reziste vietii. Dar, ca de atatea alte ori, emotionandu-se, oamenii au vrut sa afle cine este Jimmy, unde locuieste, ce s-a intamplat cu el. Chiar dupa publicarea reportajului, primarul de atunci al Washington D.C. - Marion Barry - a comandat o ancheta pentru a-l gasi si a-l ajuta pe micul Jimmy. A apelat mai intai la autoarea reportajului, care nu a vrut sub nici o forma sa dezvaluie identitatea baiatului, apoi au fost rugati editorii si sefii ei de la Washington Post sa furnizeze informatii primariei, numai ca si acestia erau neputinciosi, nu stiau mai multe decat spusese Cook insasi in reportajul sau.

Lumea lui Jimmy - Partea II

Superiorii lui Cook au presat-o sa dezvaluie adresa baiatului, dar jurnalista le-a spus ca amantul mamei lui Jimmy a amenintat-o cu moartea daca va dezvalui adresa lor. Ceva nu era in regula. Ancheta a durat ceva vreme, suficienta cat Janet Cook sa primeasca distinctia Pulitzer. Suficienta insa si pentru ca agentiile straine sa fie interesate de tanara jurnalista astfel incat sa-i verifice CV-ul si dosarul. Cand se angajase la Washington Post, ea trecuse in CV ca este absolventa a unor universitati prestigioase din Europa, printre care Sorbonne din Franta si Vassar College din Spania. Primii care s-au sesizat au fost cei de la AFP, care dupa primirea distinctiei de catre Cook au descoperit ca aceasta mintise. Nici studiile din Franta si nici cele din Spania nu erau reale. Nici faptul ca jurnalista ar fi cunoscut foarte bine patru limbi straine. Sesizarea AFP a coincis cu o constatare stupefianta a primariei din Washington: Jimmy boy nu exista! Astfel ca, la o zi dupa primirea distinctiei Pulitzer, Cook nu a mai avut ce sa faca si a trebuit sa recunoasca faptul ca intr-adevar Jimmy nu exista in realitate. Baiatul care bulversase America si induiosatoarea lui poveste fusesera in intregime inventate. Washington Post a anuntat printr-o conferinta de presa ca regreta enorm faptul ca nu a verificat materialul jurnalistei si ca renunta la contractul cu aceasta. Vizibil jenati, cei de la Post au returnat imediat Premiul Pulitzer, un gest fara precedent in istoria prestigioasei distinctii, desi existasera si alte discutii de-a lungul timpului despre posibilitatea retragerii unui premiu acordat, dar organizatia nu a cerut niciodata in toata istoria sa inapoi nici o distinctie acordata.

Primul telefon mobil

Istoria telefonului mobil nu insumeaza decit 20 de ani. In urma cu doua decenii, primul mobil aparut pe piata – oricum o raritate - era o adevarat "caramida"."Caramida" – stramos al actualelor mobile, cintarea in 1984 aproape jumatate de kilogram si oferea doar o jumatate de ora de convorbiri, fiind vindut in SUA la pretul de 4 dolari. Cu toate aceste inconveniente, aparitia sa pe piata a fost un mare succes. Mii de americani au stat la coada pentru a-si cumpara Motorola DynaTAC 8000X, primul telefon mobil din istorie. A fost creatia designerului Rudy Krolopp. I-a fost incredintat acest proiect de catre Martin Cooper, seful departamentului de cercetare in domeniul wireless al Motorola. "Martin Cooper m-a chemat in biroul sau in decembrie 1972 si mi-a spus ca vrea sa construim un telefon mobil", isi aminteste Krolopp. "Si l-am intrebat ce naiba e un telefon mobil?" Din acel moment, lui Krolopp i s-au dat 6 saptamani pentru a schita primul proiect. Aceasta graba era usor de inteles: Comisia Federala pentru Comunicatii a SUA tocmai lua in calcul acordarea unei licente firmei AT&T pentru realizarea de retele de telefonie wireless pe pietele mici din SUA. In conditiile in care gigantul AT&T lua in calcul chiar producerea de telefoane fara fir, Motorola nu a vrut sa fie lasata pe dinafara pe o piata pe care a intuit ca se vor face miliarde de dolari. Dupa intilnirea cu seful sau, Krolopp si-a adunat echipa si a construit un prototip de telefon mobil. "Le-am spus tuturor celor din birou ca cine nu crede in acest proiect e liber sa plece", isi aminteste Krolopp. Dar nimeni nu a facut-o. Si a durat 10 ani, cu investitii totale de 100 milioane de dolari in cercetare, pina cind telefonul a fost prezentat oficial, in 1983. Avem si o istorie, in imagini, a evolutiei telefoanelor mobile. Va recunoasteti mobilul in pozele alaturate?

Katarina Witt - Magie pe gheata

Patinajul isi face loc incetul cu incetul in cadrul emisiunii noastre. Mai exact, campioana patinajului artistic, Katarina Witt. S-a nascut in luna decembrie a anului 1965 in Germania, tara pe care a si reprezentat-o la campionate. A castigat doua medalii de aur la Olimpiade: prima la Sarajevo in anul 1984 si a doua in 1988 la Calgary. A fost campioana mondiala in 1984, 1985, 1987 si 1988. A avut de sase ori la rand titlul de campioana europeana (1983-1988). Recordurile sale au facut-o una dintre cele mai de succes figuri ale patinajului artistic din intreaga lume. In 1987, Witt a castigat titlul mondial pe care il pierduse cu un an in urma in fata patinatoarei Debi Thomas. Multi au considerat aceasta performanta ca fiind cea mai mare din cariera sa. Katarina a avut cel mai puternic program al carierei sale, reusind cinci sarituri triple, incluzand un triplu loop. In 1988 a trecut la profesionisti, lucru foarte neobisnuit pentru atletii Germaniei de Est. La inceput a petrecut trei ani intr-un turneu in Statele Unite alaturi de Brian Boitano, deasemenea medaliat cu aur. Show-ul lor, "Witt and Boitano Skating" a fost un adevarat succes. Witt a devenit actrita, jucand in filmul „Carmen on Ice”, filmat in 1989. Un an mai tarziu a castigat premiul Emmy pentru rolul din acest film. Turneul de adio a avut loc in lunile februarie si martie ale anului 2008. Katarina Witt a devenit cea de a doua femeie din istoria patinajului artistic care a reusit sa-si apere titlurile olimpice.

Capitanul Midnight

John R. MacDougall cunoscut si sub numele de Capitanul de la miezul noptii este un inginer electronist din Florida. Ce a facut el special? A reusit sa intrerupa emisia postului de televiziune HBO si sa transmita el insusi un mesaj prin care protesta fata de taxele impuse detinatorilor de antene parabolice. Controversa a aparut la mijlocul anilor 80 cand televiziunile au vrut sa aplice aceleasi taxe ca cele ale abonatilor prin cablu si posesorilor de antene parabolice. Nici HBO nu a facut exceptie si a perceput o taxa de aproape 13 dolari pe luna. Multi s-au revoltat, iar unii au luat si masuri. In dimineata zilei de 27 aprilie 1986, John R. MacDougall, angajat al unei firme care oferea servicii prin satelit, a reusit sa bruieze semnalul HBO-ului si in miljlocul filmului care era difuzat, Marea aventura a lui Pee Wee, a introdus un carton cu un mesaj care suna in felul urmator: Buna seara HBO, din partea capitanului Midnight. 12,95 dolari pe luna? In nici un caz. Dupa aceasta aventura, MacDougall s-a ales cu o amenda de 5000 de dolari si a fost tinut timp de un an sub supraveghere. Astazi, detine o firma de antene de satelit, in Ocala, Florida.