Tiananmen - 20 de ani!

4 iunie 2009. In piaţa Tiananmen se plimbă grupuri de turişti, se aud râsetele unor copii, şi atmosfera pare liniştită. Nimic nu aminteşte de evenimentele sângeroase din 4 iunie 1989, când a fost înăbuşită mişcarea chineză de democratizare în această piaţă din Beijing şi pe străzile din jur. Mii de oameni au fost ucişi de gloanţele soldaţilor sau călcaţi de tancuri. Cu toate acestea, cei mai mulţi tineri din China nu ştiu nimic despre masacrul din Piaţa Tiananmen. "4 iunie? Ce s-a întâmplat atunci? Habar n-am, poate un mic conflict? Nu prea ştiu nimic", a răspuns cu nedumerire un chinez de 23 de ani, întrebat dacă ştie ce s-a întâmplat în acest loc în urmă cu 20 ani. Adevarul este, insa altul... Piata Tiananmen, Beijing, China. 4 iunie 1989. Mii de tineri manifesteaza pasnic , pentru reforme democratice şi pentru iniţierea unui dialog cu guvernul comunist. Zorii acelei zile de duminica au insemnat insa inceputul sfarsitului pentru cei mai multi dintre ei. Masacrul din piaţa Tiananmen din anul 1989 rămâne un subiect tabu în China. Mulţi tineri nu ştiu aproape nimic despre mişcarea de democratizare, care a fost înăbuşită în mod sângeros de autorităţile comuniste. Totul n-a fost decat o problema de timp. Vreme de sapte saptamani lumea a stat cu ochii atintiti asupra butoiului cu pulbere care insemna Piata Tiananmen. Doua forte majore, guvernul comunist de la Beijing si mii de studenti care militau pentru democratie se confruntau parca intr-un ritual suprarealist. Nici una dintre parti nu indraznea sa faca miscarea decisiva. Era un fel de tatonare care excludea din start orice element de violenta. Era calmul dinaintea furtunii.



Spuneam mai devreme ca vreme de 7 saptamani, Piata a fost un urias butoi cu pulbere in care fortele de ordine pe de-o parte si tinerii chinezi dornici de democratie pe de alta parte au evitat scanteia care ar fi putut declansa dezastrul. Si acesta a venit. Duminica, 4 iunie 1989. In zorii acelei zile a inceput sfarsitul manifestarilor pasnice, in numai cateva ore totul urmand sa degenereze in cea mai mare varsare de sange din istoria Chinei comuniste. Cu doua zile inainte, armata parea sa inceapa sa se retraga. Soldati neinarmati incercasera o oarecare dispersare a multimii, dar fara prea multa presiune si se retrasesera rapid. In urmatoarea zi, pe 3 iunie, cea care a precedat masacrul ... atmosfera incepea sa se schimbe, devenind din ce in ce mai tensionata. La ora 14.00 trupele au inceput sa arunce cu gaze lacrimogene, incercand sa-i disperseze pe studentii care se indreptau spre centrul orasului. O ora mai tarziu, soldati inarmati pana-n dinti au inceput pur si simplu sa-i biciuiasca pe manifestanti, care parca erau atrasi irezistibil in aceasta lupta oarba. Varsarea de sange incepuse, dar era nimic mai mult decat un preludiu a ceea ce urma sa se intample. Timp de 5 ore si jumatate studentii au reusit sa tina piept armatei... apoi soldatii s-au evaporat pur si simplu. Insa in scurt timp in partea sudica a Pietei Tiananmen peste 1200 de soldati si-au facut , din nou, aparitia, dar inca o data manifestantii i-au inconjurat, fortandu-i sa se retraga. Dar acest du-te vino nu era decat inceputul sfarsitului... preludiul mortii. Duminica, la 2 dimineata un convoi de 50 de camioane pline cu soldati au blocat toate strazile prin care se putea iesi din Piata Tiananmen. Au ridicat baricade din autobuze pe care le-au incendiat, astfel incat nimeni sa nu mai poata trece. Dintr-o data, armata parea sa fie pretutindeni... 10 mii de soldati au inceput ca la un semn sa traga asupra multimii. Tabloul a fost completat de explozia rezervoarelor autobuzelor care formau baricada si de mitralierele asezate la capatul strazilor si care nu-si incetau zgomotul asurzitor, secerand pe oricine incerca sa scape din infern. Oamenii panicati incercau sa scape cu viata aruncandu-se la pamant sau ascunzandu-se dupa celebrii lei de piatra care strajuiau intrarea in Muzeul Revolutiei, aflat in centrul Pietei. Multi si-au cautat adapost in Hotelul Beijing care mai tarziu a fost scotocit de soldati care cautau insemnari ale jurnalistilor straini sau casete cu inregistrari video. Corespondentul CBS si un membru al echipei sale au fost chiar retinuti de soldati.Unii protestatari au inceput sa arunce cu pietre si cocktail-uri Molotov. Langa intrarea in hotel un grup de demonstranti a vazut cum 2 soldati au impuscat un civil, iar apoi l-au lovit in cap pana a murit. Luptele s-au extins si in imprejurimile Pietei Tiananmen. Camioanele explodau, iar zgomotul gloantelor trase spargea aerul. Totul devenise un carnagiu. Soldatii trageau haotic de pe acoperisurile sau de la etajele superioare ale cladirii Radio Beijing, ranind sau omorand oameni care nu faceau altceva decat sa ramana ascunsi in casele lor. In partea cealalta a orasului reporterii straini, ce n-au avut acces in zona de conflict, nu vedeau decat tancuri care se indreptau spre Piata, unele dintre ele chiar tragand din tunurile lor in aer. Deja devenise prea mult pentru civilii depasiti numeric.



Pana la 5 dimineata, deci in numai 3 ore de la inceputul dezastrului, Piata Tiananmen a fost golita de protestatari. Singurele lucruri care aminteau de masacru erau carcasele fumegande ale autobuzelor sau masinilor care formasera baricadele mortii. Se instalase o liniste mormantala. Visul unei democratii pasnice fusese brusc transformat intr-un cosmar ingrozitor. A fost momentul in care spitalele au inceput sa anunte cifre inimaginabile de oameni morti si sute sau chiar mii raniti . Un singur medic raportase constatarea a 500 de decese ... Si era un singur medic. A doua zi, Crucea Rosie Chineza a anuntat un numar oficial de 2600 de morti. Ceea ce a fost departe de adevar ... Se pare ca multe trupuri au fost incarcate in camioane si duse si incinerate ... asa ca probabil numarul real al mortilor nu va fi niciodata cunoscut. Insa dezastrul era departe de a se fi terminat. La rasaritul soarelui cerul era invaluit in fum. Unii dintre manifestanti plini de curaj s-au regrupat intr-un ultim efort si au atacat trupele care pazeau Piata, totul intr-un gest sinucigas. Si din nou armele si-au spus cuvantul ... si din nou de data aceasta putin peste 5000 de manifestanti au incercat sa scape cu viata dintr-un nou infern. Ziarul oficial al guvernului anunta in editia de duminica cu surle si trambite marea victorie asupra revolutionarilor insurgenti. In cursul zilei impuscaturi sporadice au mai deranjat linistea asternuta peste Beijing. Multi chinezi si-au parsit in acea zi casele si au plecat catre Shanghai, cel mai mare oras al Chinei, cu un singur gand: sa scape cu viata din mainile fortelor de ordine decise sa termine cu visele de democratie chiar in acea zi si sa le dea uitarii pentru inca 100 de ani.



Reactiile internationale nu au incetat sa apara. Insa ele au sosit abia luni, 5 iunie, la peste 24 de ore de cand tinerii studenti chinezi isi pierdusera deja viata. Unul dintre primii care a luat pozitie, chit ca abia luni, a fost Presedintele de atunci al Statelor Unite ale Americii, George Bush, cel care, dupa un weekend petrecut in Kennebunkport, declara, plin de pareri de rau: “Cu durere in suflet, deplang decizia guvernului chinez de a folosi forta impotriva manifestantilor pasnici precum si pierderea atator vieti omenesti”. Pare o declaratie absolut gandita la rece insa n-a fost chiar asa. Un oficial al Casei Albe a declarat dupa o vreme revistei Time, ca Bush, care fusese ambasador in China a fost plin de furie dupa dezastrul din Tiananmen. Si reactiile oficialitatilor americane au continuat: Secretarul de stat, James Baker a calificat povestea “urata si haotica”, iar departamentul cundus de el a trimis chiar un mesaj liderilor chinezi cerandu-le retinere maxima. Era limpede, pentru intreaga opinie internationala ca Administratia Bush a considerat incidentul o problema deosebit de spinoasa. Si asta pentru ca, in timp ce vroia sa se stie foarte clar ca guvernul american este scandalizat de brutalitatea din Piata Tiananmen, nu se dorea punerea in pericol a celor 10 ani de parteneriat strategic dintre Beijing si Washington. Oficialii americani au considerat masacrul asupra studentilor ca o masura disperata a gerontocratiei adica a sistemului de guvernare în care organele de conducere sunt dominate de bătrâni, gerontocratie condusa de Deng Xiaoping.



Si totusi se naste firesc intrebarea? A avut cineva ceva de castigat in urma acestui razboi? Si daca da, cine? Povestea este complicata dar asta nu ne mira dat fiind ca avem de-a face cu chinezi, artizanii ideii de a dezvolta un complot in interiorul altui complot, si el piesa intr-un alt complot ce, la randul lui face parte dintr-o alta masinatiune cu mult mai mare. Oricum, toate reactiile starnite pe plan international de baia de sange de la Beijing au dus la caderea infamului Grup al celor Patru, condus de sotia lui Mao, si la cresterea puterii , doi ani mai tarziu, a regimului Deng. Acesta a venit cu o noua strategie si anume aceea ca Puterea politica sa creasca excluzand folosirea armelor. Totusi trupele militare aduse din toata China in ultimele saptamani nu erau loiale unei singure puteri centrale ci numeroaselor factiuni care conduceau din umbra. Tocmai de aceea s-au facut numeroase speculatii conform carora profitand de nebunia creata in timpul carnagiului, grupurile armate au inceput sa se elimine unele pe altele. Au existat chiar martori care au vazut doua unitati militare care se luptau in apropierea aeroportului din Beijing. In lumina acestor dezvaluiri, evenimetele din Piata Tiananmen, si vorbesc aici de finalul manifestatiilor pasnice intr-o baie de sange nu mai pare chiar ceva spontan, o reactie iminenta la cele 7 saptamani de proteste pasnice ci dimpotriva. Deznodamantul sangeros pare sa fi fost exact incercarea lui Deng Xiaoping de a submina puterea altor lideri chinezi. Si in special a liderului partidului aflat la guvernare, Zhao Ziyang cel care a facut gresala de a-si arata simpatia pentru studentii protestatari. Insa Deng Xiaoping avea nevoie de ajutor pentru a-si pune planurile in aplicare. Si l-a primit: de la asa numitii batrani ai partidului de guvernare care s-au impotrivit liderului lor. Atitudinea acestuia, adica simpatia fatisa pentru protestatari, l-a costat funcţia de partid şi 16 ani de arest la domiciliu. Revenirea in prim plan a grupului batranilor a fost insa cel mai fascinant element al luptei politice. A fost o adevarata ironie... Grupul celor cu varste de 80 de ani a discutat cu grupul celor de 70 de ani...pentru a hotari mazilirea celor de 60 de ani, pe considerentul ... batranetii!!! Sa ne indreptam insa putin atentia catre liderul partidului de guvernamant, Zhao Ziyang, cel care pare sa fi fost una dintre tintele principale ale lui Deng Xiaoping. Între 1987 şi 1989, Zhao a fost secretarul general al Partidului Comunist şi propunea o serie de reforme pentru a da o faţă mai populară comunismului chinez. Chiar dacă el era mintea din spatele schimbării, eticheta era fostul lider suprem Deng Xiaoping. Insa deja se faceau auzite voci in Occident si, si mai rau, chiar in China care il considerau pe Zhao adevaratul artizan al schimbarilor. Tocmai de aceea Deng era gata sa-l indeparteze. Iar evenimentele ii serveau de minune scopului. Mai ales ca, pe 19 mai 1989, Zhao i-a vizitat pe tinerii demonstraţi din faţa Oraşului Interzis şi i-a sfătuit să abandoneze lupta, deoarece li se pregăteşte o ripostă violentă. Asta a fost si motivul oficial pentru care Deng Xiaoping l-a exclus din partid, fără vot şi fără congres. Fără incomodul Zhao, al cărui tată era un recunoscut simpatizant al ideilor liberale, toată atenţia era centrată pe el, Liderul Suprem.



Scurta privire de ansamblu asupra evenimetelor din 1989 din China. Regimul comunist a fost scuturat din temelii si de faptul ca intreaga comunitate internationala a aflat de disensiunile din interior, desi s-a incercat din rasputeri evitarea acestui lucru. Cu cateva zile inainte de carnagiu, autoritatile au incercat sa impuna presei internationale o anumita cale de a relata protestele studentilor din Tiananmen. Dar tocmai asa zisa politica de "reforma si deschidere" promovata de guvernul comunist a dus in mare masura la circulatia informatiei, ceea ce a facut posibil ca multi reporteri straini sa fie martori la masacrul din Piata Tiananmen in 1989 si sa transmita reportaje televizate care aratau tancuri gonind si zdrobind studentii, omorandu-i. După masacrarea studenţilor din Piaţa Tiananmen în 1989, China s-a simţit încolţită de criticile Occidentului, de care depindea în totalitate din punctul de vedere al investiţiilor, al comerţului şi al tehnologiei. A început să-şi strângă relaţiile cu guverne mai puţin critice, întâi în rândul vecinilor din Asia şi apoi tot mai departe. În plus, generaţia post -Tiananmen de tineri chinezi este mai puţin liberală şi mai naţionalistă. Datorită acestor relaţii şi datorită sprijinului popular, China de astăzi se teme mult mai puţin de criticile occidentale privind opresiunea internă.
In 2009, la 20 de ani de la masacrul din Tiananmen, SUA au cerut Chinei sa furnizeze un bilant complet al mortilor, si sa elibereze toti detinutii politici. Intre 50 si 200 de persoane se afla in continuare in spatele gratiilor. Mii de familii isi plang si acum copiii morti intr-un loc care se numeste, parca ironic, Poarta Pacii Ceresti, Piata Tiananmen.