Sambata de la ora 18, 80 REMEMBER la RRM Student FM

Va invit la o calatorie in timp, mai precis in deceniul 8 al secolului trecut. De ce anii 80? Pentru ca putinor decenii din istoria recenta a Omenirii le-a fost dat sa fie atat de pline. Muzica exceptionala, descoperiri miraculoase, cuceriri ale tehnicii si asa mai departe. Toate intamplarile anilor 80 ce au marcat intr-un fel sau altul istoria lumii vor fi aduse in discutie in aceasta emisiune, editie de editie, numai pe 103 cu 4 FM. Si evident, pe blog!

duminică, 13 decembrie 2009

Schimbarea la fata a Ungariei - II

Momentul de răscruce al revoluţiei maghiare îl reprezintă data de 16 iunie 1989, când au avut loc evenimentele pentru reînhumarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Imre Nagy şi colaboratoriilor săi condamanţi şi executaţi pentru rolul jucat în evenimentele din 1956. Aproximativ 200 000 de persoane participă la festivităţi precum şi reprezentanţii instituţiilor de bază din Ungaria. Ceremonia are efectul pe care l-a avut vizita Papei în Polonia în vara lui 1979. După acest eveniment, regimul este golit de orice legitimitate iar transformăriile politice, economice şi sociale vor găsi un sprijin tot mai puternic în statele occidentale. Conducerea Ungariei a invitat la Budapesta reprezentanţii exilului românesc pantru a participa la funerariile vcitimelor represiunii din 1956. Cu acest prilej a fost adoptată Declaraţia de la Budapesta din 16 iunie, în care se stipula că Transilvania era un spaţiu de coplementaritate, în cadrul căruia dreptul de reprezentare politică autonomă trebuia garantat. Evenimentele reformiste din Ungaria au atras atenţia celorlalte state socialiste care doreau să urmeze acelaşi drum dar erau împiedecate de liderii conservatori aflaţi la conducerea partidului comunist. Cel mai mare ecou pe care masa rotundă din Ungaria l-a produs a fost în RDG.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu