Schimbarea la fata a Ungariei - III

Începând cu 2 mai, Ungaria produce o surpriză planetară prin ridicarea – în egală măsură simbolică şi pragmatică – a sârmei ghimpate de la graniţa cu Austria. Ceea ce va urma devenea previzibil: un adevărat exod a germanilor spre RDG via Ungaria. Acest lucru a devenit oficial începând cu seara zilei de 11 septembrie când ministrul de externe al Ungariei, Gyula Horn a făcut publică rezolvarea situaţiei refugiaţiilor est-germani din Ungaria. El declara că posesorii de paşapoarte est-germane pot pleca din Ungaria în orice direcţie vor. Explicaţia pentru acest gest era că “Unagria nu mai poate tolera situaţia existentă, ea punând în pericol securitatea graniţelor ungare în actuala stare de dezordine şi indisciplină ce domneşte la frontieră” . La această soluţie, cancelarul Heltmut Kohl a avut o reacţie extreme de relevantă. El considera că ceea ce a făcut Ungaria pentru germani nu va fi uitat niciodată. Pe 26 noiembrie, populaţia a fost chemată la referendum să-şi spună cuvântul asupra a patru chestiuni: menţinerea gărzilor muncitoreşti, desfinţarea celulelor comuniste la locul de muncă, contabilizarea bunurilor partidului şi preluarea lor de către stat şi desfăşurarea alegerilor prezindenţiale la 7 iuanuarie 1990. Peste 95% din cei prezenţi la vot s-au pronunţat pentru desfinţarea celulelor comuniste la locul de muncă şi a gărzilor muncitoreşti, contabilizarea bunurilor partidului . La 21 decembrie, când Ceauşescu ţine ultimul discurs în faţa mulţimii, Adunarea Naţională votează la Budepesta dizolvarea sa şi organizarea de alegeri libere pentru 25 martie 1990. Putem conchide că revoluţia antisocialistă din Ungaria s-a caracterizat printr-o lipsă a manifestaţiilor de stradă violente de orice fel, ceea ce face cazul Ungariei diferit de cel al Poloniei. Cazul maghiar de revoluţie rămîne, de asemenea, primul care a demonstrat posibilitatea concretă a folosirii alegeriilor libere ca soluţie pentru abandonarea socialismului.