Startul in revolutiile anticomuniste - Polonia

Toamna Natiunilor sau Toamna lui '89 a marcat un moment istoric de mare insemnatate pentru intreaga omenire: caderea comunismului in Europa - primul pas care a dus la colapsul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) si, implicit, la sfarsitul celei mai tensionate perioade din istorie: Razboiul Rece. Tarile din Europa Centrala si de Est, care erau conduse de regimuri comuniste, au pornit un val revolutionar, produs in mare parte fara violenta si varsare de sange, rasturnand sistemele totalitare. Polonia a dat startul revolutiei anticomuniste, fiind un model de lupta pasnica impotriva sistemului. Polonezii au fost singurii care au contestat în mod repetat regimul comunist, organizând revoluţii importante în 1956, 1968, 1970, 1976 şi în 1980. Solidaritatea, ultima din aceste provocări, a fost o alternativă mai credibilă pentru comunism decât orice altă mişcare din Europa Centrală. Influenţa sa în regiune a fost imensă, chiar şi după ce generalul Wojciech Jaruzelski a ordonat aducerea tancurilor şi a brigăzilor poliţieneşti mobile, instaurând legea marţială la data de 13 decembrie 1981. Drept rezultat al experimentului Solidaritatea, în Polonia au apărut mult mai mulţi oameni cu experienţă în activismul politic independent decât în oricare altă parte, procentul crescând aici poate chiar cu 100%. Sindicatul "Solidaritatea", condus de electricianul Lech Walesa a devenit in timp o forta politica. Chiar daca membrii ei au fost vanati de autoritati, organizatia a rezistat cu sprijinul Bisericii Catolice.Cert este ca la alegerile parlamentare din 4 iunie 1989, Solidaritatea a castigat 99% din locurile din legislative, fapt care a dus la constituirea primului guvern democratic din cadrul blocului tarilor comuniste in septembrie 1989. Walesa a devenit presedintele Poloniei, fiind unul dintre simbolurile actuale ale luptei anticomuniste, el fiind de altfel laureat al Premiului Nobel pentru Pace in 1983.

Schimbarea la fata a Ungariei - I

Putem spune că Ungaria a avut parte de cea mai liniştită şi fructuoasă revoluţie dintre toate statele vecine din lagărul sovietic. Pe de o parte ea a beneficiat de o opozitie puternică care s-a constituit în diferite partide: Alianţa Tinerilor Democraţi (FIDESZ), Forumul Democrat Maghiar, Alianţa liber democrată . Al doilea factor determinant au fost schimbările la vârful partidului comunist ungar.Conducerea partidului comunist ungar se vede obligată să facă din ce în ce mai multe concesii forţelor de opoziţie, “fiind pusă chiar în situaţia de a negocia cu aceste forţe căi şi modalităţi de guvernare a ţării împreună” . Iniţial, Parlamentul adoptă un proiect de revizuire a Constituţiei considerat, pe moment, apogeul reformei politice În proiect erau trecute idea creării postului de preşedinte al republicii ales prin vot universal (desprins astfel de sub tutela partidului). În fine, la mijlocul lunii aprilie are loc o remaniere drastică a Biroului Politic, ocazie cu care poziţia reformatorilor din elita partidului – noţiune inexistentă, spre exemplu, în partidul comunist din România – se întăresc considerabil.

Schimbarea la fata a Ungariei - II

Momentul de răscruce al revoluţiei maghiare îl reprezintă data de 16 iunie 1989, când au avut loc evenimentele pentru reînhumarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Imre Nagy şi colaboratoriilor săi condamanţi şi executaţi pentru rolul jucat în evenimentele din 1956. Aproximativ 200 000 de persoane participă la festivităţi precum şi reprezentanţii instituţiilor de bază din Ungaria. Ceremonia are efectul pe care l-a avut vizita Papei în Polonia în vara lui 1979. După acest eveniment, regimul este golit de orice legitimitate iar transformăriile politice, economice şi sociale vor găsi un sprijin tot mai puternic în statele occidentale. Conducerea Ungariei a invitat la Budapesta reprezentanţii exilului românesc pantru a participa la funerariile vcitimelor represiunii din 1956. Cu acest prilej a fost adoptată Declaraţia de la Budapesta din 16 iunie, în care se stipula că Transilvania era un spaţiu de coplementaritate, în cadrul căruia dreptul de reprezentare politică autonomă trebuia garantat. Evenimentele reformiste din Ungaria au atras atenţia celorlalte state socialiste care doreau să urmeze acelaşi drum dar erau împiedecate de liderii conservatori aflaţi la conducerea partidului comunist. Cel mai mare ecou pe care masa rotundă din Ungaria l-a produs a fost în RDG.

Schimbarea la fata a Ungariei - III

Începând cu 2 mai, Ungaria produce o surpriză planetară prin ridicarea – în egală măsură simbolică şi pragmatică – a sârmei ghimpate de la graniţa cu Austria. Ceea ce va urma devenea previzibil: un adevărat exod a germanilor spre RDG via Ungaria. Acest lucru a devenit oficial începând cu seara zilei de 11 septembrie când ministrul de externe al Ungariei, Gyula Horn a făcut publică rezolvarea situaţiei refugiaţiilor est-germani din Ungaria. El declara că posesorii de paşapoarte est-germane pot pleca din Ungaria în orice direcţie vor. Explicaţia pentru acest gest era că “Unagria nu mai poate tolera situaţia existentă, ea punând în pericol securitatea graniţelor ungare în actuala stare de dezordine şi indisciplină ce domneşte la frontieră” . La această soluţie, cancelarul Heltmut Kohl a avut o reacţie extreme de relevantă. El considera că ceea ce a făcut Ungaria pentru germani nu va fi uitat niciodată. Pe 26 noiembrie, populaţia a fost chemată la referendum să-şi spună cuvântul asupra a patru chestiuni: menţinerea gărzilor muncitoreşti, desfinţarea celulelor comuniste la locul de muncă, contabilizarea bunurilor partidului şi preluarea lor de către stat şi desfăşurarea alegerilor prezindenţiale la 7 iuanuarie 1990. Peste 95% din cei prezenţi la vot s-au pronunţat pentru desfinţarea celulelor comuniste la locul de muncă şi a gărzilor muncitoreşti, contabilizarea bunurilor partidului . La 21 decembrie, când Ceauşescu ţine ultimul discurs în faţa mulţimii, Adunarea Naţională votează la Budepesta dizolvarea sa şi organizarea de alegeri libere pentru 25 martie 1990. Putem conchide că revoluţia antisocialistă din Ungaria s-a caracterizat printr-o lipsă a manifestaţiilor de stradă violente de orice fel, ceea ce face cazul Ungariei diferit de cel al Poloniei. Cazul maghiar de revoluţie rămîne, de asemenea, primul care a demonstrat posibilitatea concretă a folosirii alegeriilor libere ca soluţie pentru abandonarea socialismului.

Caderea Zidului Berlinului - Partea I

Căderea Zidului Berlinului a fost primul pas către reunificarea Germaniei care s-a încheiat în mod oficial pe 3 octombrie 1990. Pe 23 august 1989, Ungaria comunistă a ridicat restricţiile de frontieră la graniţa cu Austria . În septembrie, mai mult de 13.000 de turişti est-germani din Ungaria trecuseră în Austria. În toamna anului 1989, în Germania Răsăriteană au avut loc demonstraţii de masă antiguvernamentale. Liderul est-german Erich Honecker a demisionat pe şi a fost înlocuit de Egon Krenz . Honecker prorocise în ianuarie acelaşi an că Zidul avea să mai stea în, picioare "încă 100 de ani" dacă niciuna dintre condiţiile care au generat construcţia lui nu avea să se schimbe. A greşit cu aproape 99 de ani.
Noul guvern a hotărât să permită est-berlinezilor să primească vize pentru a vizita Germania Occidentală. Günter Schabowski, ministrul german al propagandei, a avut sarcina să anunţe această hotărâre. El era în vacanţa cu ceva timp mai înainte şi nu a fost nici un moment foarte familiarizat cu noile prevederi. Pe 9 noiembrie 1989, ministrului i-a fost înmânată o notă care se spunea că le este permisă trecerea graniţei est-berlinezilor, dacă au viza legală, dar nu i-au fost date instrucţiuni mai detaliate. În mod normal, ar fi trebuit să treacă câteva zile până când să fie conceput un nou regulament care să fie, de asemenea, transmis trupelor de grăniceri. Schabowski nu a fost însă informat asupra acestor amănunte şi, după citirea sus-numitei note la conferinţa de presă, atunci când a fost întrebat când vor intra în vigoare noile prevederi, el a răspuns: "După câte ştiu eu, intră în vigoare imediat, chiar acum".
Zeci de mii de est-berlinezi au auzit în direct declaraţia lui Schabowski la televiziunea est-germană şi au luat cu asalt toate punctele de control, pretinzând să intre neopriţi în Berlinul Occidental. Grănicerii, depăşiţi numeric şi nedumeriţi, au dat numeroase telefoane superiorilor lor, dar, în scurtă vreme, a devenit clar că nu exista nicio posibilitate de stăvilire a mulţimilor de est-berlinezi fără folosirea armelor de foc. Cum nimeni nu dorea să-şi asume o asemenea responsabilitate, grănicerii au deschis barierele punctelor de trecere, lăsând mulţimea să treacă după un control sumar sau chiar fără de nicio formalitate. Mulţimile de est-berlinezi aflaţi în extaz au fost întâmpinate într-o atmosferă euforică de vecinii lor din vest, barurile din preajma graniţei făcând cinste noilor veniţi.

Caderea Zidului Berlinului - Partea II

Ziua de 9 noiembrie este astfel sărbătorită ca zi a Căderii Zidului. În zilele următoare, berlinezii au venit la Zid cu baroase pentru a smulge suveniruri, reuşind să dărâme porţiuni întregi ale barierei în acest timp. Aceşti oameni au câştigat porecla de "Mauerspechte" (ciocănitori de zid).
Regimul est-german a anunţat deschiderea a 10 noi puncte de trecere în următoarele săptămâni, inclusiv în anumite puncte simbolice . Mulţimi de ambele părţi ale frontierei au aşteptat la aceste puncte cu orele, ovaţionând buldozerele care redeschideau vechile străzi blocate. Fotografii făcute în aceste momente sunt în mod greşit etichetate "demontarea Zidului", deşi era vorba numai de construirea unor noi puncte de trecere, inclusiv pe a celui mai faimos punct de trecere, Poarta Branderburg. Vest-germanii şi est-berlinezii aveau permisiunea să călătorească liber începând din 23 decembrie. Până în acel moment au existat anumite restricţii: necesitatea obţinerii unei vize cu câteva zile mai înainte de efectuarea vizitei şi schimbarea în moneda est-germană a 25 de mărci vest-germane pentru fiecare zi de şedere în RDG. De aceea, est-germanii au călătorit "mai liber" decât cei vestici între 9 noiembrie şi 23 decembrie. Din punct de vedere tehnic, Zidul a mai fost păzit încă ceva vreme după 9 noiembrie. În primele săptrămâni, soldaţii est-germani au încercat să repare porţiunile distruse de "Mauerspechte". Până la urmă, aceste tentative au fost abandonate, grănicerii tolerând demolările şi trecerile "neautorizate" prin găurile făcute. Pe 13 iunie 1990, armata est-germană a început demolarea oficială a Zidului, iar pe 1 iulie, ziua în care Germania Răsăriteană a adoptat moneda vest-germană, toate punctele de control şi-au încetat existenţa, iar frontiera intergermană a devenit doar o amintire. Demontarea rămăşiţelor zidului a continuat să fie efectuată de militari şi a durat până în noiembrie . 1991. Au ramas în picioare numai câteva secţiuni scurte ale zidului şi câteva turnuri de pază pentru aducere-aminte.

Revolutia din Cehoslovacia - Partea I

Asemenea tuturor tarilor foste comuniste, Cehia si Slovacia au o istorie oficiala, care ignora evenimentele de culise, uneori mai importante decât ceea ce se petrece pe scena pentru stabilirea cursului evenimentelor. In manuale, faptele care au dus la prabusirea sistemului totalitar în fosta Cehoslovacie sunt prezentate într-o înlantuire prin care se explica de o maniera coerenta, credibila si, pâna la un punct, reala cum masiva ridicare populara a facut posibil imposibilul. Astfel, prin actiunea maselor, s-ar fi produs dislocarea structurilor de putere comuniste de obedienta moscovita, în conditiile în care în tara existau stationate masive trupe sovietice. Oricum am analiza aceasta factologie politica oficiala nu vom fi în masura sa întelegem niciodata cum doar într-o luna si jumatate a fost posibil sa se prabuseasca o lume ce parea încremenita în vesnicie. Numai ca si în acest caz astazi suntem în masura sa stim, daca nu tot, oricum mai mult decât s-a dorit sa se afle…
In varianta clasica, buna pentru poeti si manuale, lucrurile au stat in felul urmator: la 17 noiembrie 1989, Ziua Internationala a Studentilor, dupa o ceremonie comemorativa la Cimitirul Visehrad, aproximativ 15.000 de studenti, dar si alti cetateni, care în ultimele zile îsi facusera obiceiul sa demonstreze împotriva regimului, se deplaseaza spre centrul Pragai, loc simbolic al trecutelor manifestatii comuniste de amploare. Pe fundalul unor ciocniri cu fortele de ordine, atmosfera se tensioneaza, au loc încaierari violente, se folosesc arme de foc, peste 500 de manifestanti sunt raniti, iar unul, Martin Smíd, despre care se spunea ca este student la medicina, cade ucis. Vestea se raspândeste fulgerator, provocând ridicarea în masa a cehilor si slovacilor, care în scurt timp va cuprinde întreaga tara.Pe 19 noiembrie, Forul Civic în Cehia si Publicul Împotriva Violentei în Slovacia devin vocea tuturor protestatarilor; cele doua încearca dialogul cu puterea comunista. În fata presiunii, la 24 noiembrie 1989, secretarul general al Partidului Comunist Cehoslovac, Milos Jakes, este nevoit sa demisioneze. La 27 noiembrie 1989, pe tot cuprinsul tarii are loc o greva generala de doua ore în toate sectoarele economiei, fapt ce obliga Partidul Comunist ca pe 28 noiembrie 1989 sa accepte si sa înceapa negocieri cu Forumul Civic. Din acest moment, evenimentele intra în linie dreapta.

Revolutia din Cehoslovacia - Partea II

Pe 29 noiembrie, este abolit articolul din Constitutie care prevedea monopolul partidului comunist, iar la 5 decembrie 1989, sârma ghimpata de la granita cu Austria si Germania este îndepartata. Este sfârsitul, marcat prin demisia secretarului general al partidului comunist Gustáv Husák si desemnarea în aceeasi zi (10 decembrie) a unui guvern federal condus de Marián Calfa, primul guvern necomunist de dupa 1948.La 28 decembrie, Alexander Dubcek este ales presedinte al Parlamentului, iar pe 29 decembrie 1989, Václav Havel devine presedintele Cehoslovaciei. Informatii recente dovedesc, insa, ca, spre sfârsitul anului 1988, un grup de demnitari comunisti reformisti au stabilit contacte cu Mihail Gorbaciov, care însa i-a îndreptat spre KGB, care la rându-i i-a pus în legatura cu seful Serviciului Secret Cehoslovac . Acesta avea deja o puternica retea în interiorul cadrelor opozitiei din Cehoslovacia pe care a folosit-o pe tot parcursul anului 1989 pentru radicalizarea si coordonarea actiunilor antistatale. În luna noiembrie s-a considerat ca operatia „revolutia de catifea“ putea începe si, ca urmare, seful suprem al KGB, Vladimir Kriucikov, îl trimite de la Moscova la Praga pe adjunctul sau, pentru ca împreuna cu seful rezidentei KGB de aici, si cu seful Securitatii cehoslovace, sa coordoneze si sa supravegheze desfasurarea evenimentelor. Totodata, în preajma zilei de 17 noiembrie 1989, în capitala cehoslovaca au sosit câteva avioane cu „trupe de revolutionari“, adica „turisti“ sovietici din formatiunile de agenti profesionisti ai Serviciului Secret al Armatei Sovietice , care s-au amestecat printre demonstranti. Când pe 17 noiembrie 1989 tânarul Martin Smíd, aflat în fruntea coloanei de manifestanti care revenea de la procesiunea din Cimitirul Visehrad, este ucis, se spune ca a fost doborât de gloantele Militiei. Vestile sunt contradictorii, altii sustinand ca „a fost omorât în bataie“. Nimeni nu stia exact pentru ca nimeni nu ii vazuse pe ucigasi. Un grup de revolutionari aflati în preajma sa l-a acoperit cu un steag si l-a ridicat pe brate, într-un gest simbolic ce a facut imediat înconjurul planetei, si a avut darul sa ridice, într-un val de mânie populara, toti cetatenii Cehoslovaciei. Reporterii occidentali din Praga fac investigatii pentru a afla mai mult despre identitatea eroului si afla ca în Capitala erau doi tineri care purtau numele Martin Smíd. Unul care nu se aflase si nu se afla în Praga în vremea tumultului revolutionar si altul care îi întâmpina în pragul casei viu si nevatamat. Mai mult chiar, acesta din urma este adus de oficialitati la televiziune pentru a se adresa tarii, în speranta unei iluzorii detensionari a situatiei. Era prea târziu însa. Revolutia nu mai putea fi oprita. Efectul scontat al diversiunii se împlinise.

Adevarul despre Martin Smíd

Momentul Martin Smíd s-a dovedit ulterior a fi fost un scenariu îndelung elaborat de KGB si îndeaproape executat si monitorizat de rezidenta sa de la Praga, când însusi generalul Alois Lorenc, seful Securitatii cehoslovace, s-a aflat în preajma în momentul „uciderii“ tânarului manifestant. În ultima vreme au aparut dovezi care confirma chiar ca la 17 noiembrie 1989, acesta, împreuna cu generalul Teslenko, ar fi fost la comanda directa a actiunilor de represiune din Piata Wenceslas carora le-au imprimat un caracter deosebit de brutal, scontând tocmai pe o contrareactie de amploare din partea populatiei. În realitate, Martin Smid a fost doar identitatea împrumutata de un locotenent de Securitate infiltrat între demonstranti ca provocator si manipulator în rol de revolutionar, cu misiunea de a deveni martir ucis de fortele de represiune. De fapt, nimeni nu a murit. Locotenentul nefiind nici macar ranit, traieste si azi, având, probabil, sentimentul misiunii împlinite.În împrejurarile din ziua de 17 noiembrie, „montajul“ a functionat din plin: pseudo-Martin Smíd, într-un moment de recul al trupelor de interventie, a ramas întins pe caldarâm, simulând moartea, cei care l-au înfasurat în steag expunându-l multimii si, implicit, mass-media internationale erau securisti „revolutionari“, care l-au purtat pe brate foarte scurt timp, pâna când liniile Militiei s-au întrepatruns cu cele ale manifestantilor, moment în care si-a facut aparitia o ambulanta în care a fost introdusa victima. Odata scos din multime, ofiterul a revenit între ai sai si a fost consemnat într-un loc sigur. Mai multi agenti sub acoperire, care pozau în colegi ai studentului mort, au raspândit informatia ca el se numeste Martin Smíd si este student la medicina. Asa stând lucrurile si având în vedere realitatea din teren, nu putem decât subscrie observatiei temeinice a reputatului profesor si politolog Timothy Garton Ash facuta în urma unui interviu luat lui: „Acesta este unul dintre putinele cazuri în care în spatele unei teorii conspirationiste chiar gasesti o adevarata conspiratie“.

Bulgaria - Un nou inceput!

In Bulgaria, presedintele Todor Jivkov, un apropiat al Moscovei, a fost inlaturat de la putere fara violenta. Toata Europa era in focuri din cauza revolutiilor anticomuniste, iar o mare parte din minoritatea turca din Bulgaria a fugit in Turcia. Astfel, bulgarii au simtit o parte din reformele de la sfarsitul anilor '80 ale lui Gorbachiov, insa nu li s-au parut suficiente pentru evolutia spre democratie. Inlaturarea lui Jivkov in noiembrie 1989 nu a multumit populatia si pana la urma comunistii au renuntat la putere, in Bulgaria organizandu-se alegeri libere in iunie 1990. Totusi, castigatorii acestora au fost membrii Partidului Socialist Bulgar, care facusera parte din vechiul partid comunist. In Bulgaria, comunismul a fost inlaturat pasnic, insa a ramas intr-o forma restructurata in viata politica prin Partidul Socialist Bulgar. Comunismul a fost una dintre cele mai zguduitoare experiente traite de umanitate. El se regaseste in diferite forme si acum in anumite parti ale lumii, ca de exemplu in China, Coreea de Nord, Cuba si Venezuela. Revolutiile de la 1989 au demostrat faptul ca un astfel de sistem este incapabil sa se adapteze la cerintele societatii actuale si ca lupta pentru libertate isi gaseste intotdeauna mai devreme sau mai tarziu adepti.